Bine ati venit pe site-ul oficial al Biroului de Mediere "Ion Dedu"
Biroul de Mediere Ion Dedu este autorizat prin hot�rarea Consiliului de Mediere nr. 550/06.04.2008, In conformitate cu legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Biroul de Mediere Ion Dedu a inceput activitatea la 1 Septembrie 2008 și este deschis și pentru persoanele care nu au un conflict inregistrat pe rolul instantelor. Incepind din luna Martie 2009 Dl. Ion Dedu este Vicepreședinte și Membru Fondator al Uniunii Naționale a Mediatorilor din Romania. Pentru a afla mai multe despre mediere va invitam sa vizitati acest site si sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti.
Campania "Judecatorii sustin medierea" - 1 martie 2010
Către
Preşedinţii curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor
Stimate domnule preşedinte,
Aşa cum vă īnştiinţam īn adresele noastre anterioare, cānd v-am comunicat Ghidul de mediere pentru magistraţi, respectiv modelul de protocol ce s-ar putea īncheia īntre instanţele judecătoreşti şi asociaţiile locale de mediatori, asociaţia noastră continuă campania „Judecătorii susţin medierea”, căreia i s-au alăturat Uniunea Naţională a Mediatorilor din Romānia şi Federaţia Naţională Sindicală Projust a Personalului din Justiţie.
Astfel, īncepānd cu data de 3.03.2010, organele judiciare sunt obligate să informeze părţile asupra posibilităţii şi avantajelor folosirii procedurii medierii şi de a le īndruma să recurgă la aceasta pentru soluţionarea conflictelor dintre ele (art. 6 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi profesia de mediator, modificată prin Legea nr. 370/2009). Pentru a asigura efectivitatea acestei dispoziţii, vă propunem următoarele modalităţi:
- Afişarea la avizierul instaţei şi pe uşa fiecărei săli de judecată a informaţiilor minime despre mediere (ce este medierea, care sunt avantajele medierii, ce sunt mediatorii, care sunt atribuţiile judecătorilor īn privinţa acordului de mediere);
- Afişarea aceloraşi informaţii la registratură şi instruirea personalului auxiliar de specialitate ce īşi desfăşoară activitatea īn acest sector pentru a informa publicul asupra medierii;
- Informarea părţilor de către judecător īn cadrul şedinţei de judecată cu privire la mediere;
- Afişarea tabloului mediatorilor (care sa cuprinda cel puţin mediatorii din judeţ) īntr-un loc accesibil publicului: Tabloul naţional al mediatorilor este disponibil pe site-ul Consiliului de Mediere la adresa www.cmediere.ro, iar o variantă printată urmează a fi distribuită instanţelor de către Consiliu;
- Comunicarea acestor măsuri către mass-media, prin purtătorul de cuvānt al instanţei.
Īn anexă vă punem la dispoziţie un model de informare. Vă rugăm să distribuiţi acest material şi Judecătoriilor din circumscripţia instanţei pe care cu onoare o conduceţi.
Judecător Cristi Danileţ
Purtător de cuvānt, Uniunea Naţională a Judecătorilor din Romānia
Documentul original aici!
Campanie de promovare a medierii
UNJR -UNMR - PROJUST
�ncep�nd cu data de 21 ian. 2010, Uniunea Naţională a Judecătorilor din Rom�nia desfăşoară campania naţională „Judecătorii susţin medierea” cu scopul de a promova şi �ncuraja utilizarea medierii ca mijloc alternativ de soluţionare a litigiilor dintre cetăţeni,. Acesteia i s-a alăturat �n data de 25 ian. 2010 Uniunea Naţională a Mediatorilor din Rom�nia şi �n data de 27 ian. 2010 Federaţia Naţională Sindicală ProJust a Personalului din Justiţie. Vedeti aici adresa oficiala.
Ghidul de mediere pentru magistrati
Considerand scopul acestei campanii, initiatorii au elaborat un ghid de mediere, destinat magistratilor. Acest material contine toate informatiile despre mediere utile unui magistrat, dar si cateva idei care subliniaza importanta medierii in Justitia Romana moderna. Puteti descarca aici ghidul.
Informare
Azi 23.01.2010,a avut loc din initiativa Consiliului de Mediere,o intalnire cu reprezentantii asociatiilor profesionale a Mediatorilor in vederea consultarii mediatorilor fata de modificarile legii 192/2006. Aceasta consultare s-a desfasurat intr-o atmosfera nemaiintalnita pana acum,in spiritul principiului TRANSPARENTEI, obligatoriu intr-o democratie.
In cadrul dezbaterilor s-a analizat modul cum reprezentantii asociatiilor de mediatori au perceput noile modificari aduse legii 192/2006 cat si prounerile lor fata de aceste modificari.
UNMR,a fost reprezentata la aceasta intalnire de Domnul Claudiu Ignat,copresedinte UNMR, Elena Bustea,vicepresedinte, Ion Dedu,Vicepresedinte.
Au fost facute diverse propuneri asupra modificarii regulamentului printre care s-au retinut :
Referitor la art. 6,din legea 192/2006 modificata
- Organizarea unor activitati si a unui calendar de urmarire a activitatilor, prin care organele judiciare si arbitrale precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale, sa ia la cunostiinta si sa cunoasca principiile si avantajele medierii pentru a aplica prevederile acestui articol in cunostiinta de cauza.
referitor la art.24 din legea 192/2006,modificata de legea 370/2009
- Mediatorii autorizati activi vor adera la una din organizatiile profesionale existente sau vor infiinta alte organizatii dupa voia lor, intr-un termen de cel mult 6 luni .
- Aderarea la o alta organizatie profesionala atrage dupa sine radierea din organizatia veche
- Consiliul de mediere se va alcatui din reprezentanti ai asociatiilor profesionale prin norma de reprezentare dupa formula 1 loc in consiliu la un numar X de mediatori autorizati activi, membrii ai asociatiei profesionale.
- Alegerile se vor organiza de asociatii dupa o procedura unitara, acceptata de toti mediatorii, sub coordonarea consiliului de mediere.
- Orice mediator autorizat activ, are dreptul sa candideze la un loc in consiliu de mediere, in cadrul organizatiei din care face parte ,organizatiile se pot asocia in vederea participarii la alegeri.
- S-a propus deasemenea infiintarea unei comisii consultative a corpului profesional, format din reprezentantii asociatiilor si reprezentantii consiliului de mediere.
- S-a propus modificarea sau abrogarea art.75 din lege, deoarece reiese ca avocatii,notarii si consilierii juridici autorizati pot face mediere sub titulatura de avocat sau de notar ceea ce aduce atingere profesiei de mediator si creaza multe confuzii.In schimb toti reprezentantii prezenti au fost de acord ca avocatii si notarii autorizati ca mediatori pot desfasura activitatea de mediere intr-o forma de exercitare a profesiei de mediator la sediul de activitate al formei de exercitare a profesiei de avocat sau notar.
Stimati colegi, va rog sa luati act de ce s-a discutat la aceasta intalnire si sa decideti urgent necesitatea unei intalniri a colegiului director in vederea organizarii unei adunari generale a membrilor nostrii.
Cu deosebita stima si prietenie ,ION DEDU
Congresul UNMR, un real succes
Uniunea Nationala a Mediatorilor din Romania a reunit la primul congres anual avand tematica „Medierea – Un stil de Viata”, sambata, 28 Noiembrie 2009, la Parlamentul Romaniei, personalitati de marca ale vietii publice, culturale si profesionale, magistrati, reprezentanti ai profesiilor juridice si ai lumii academice, precum si mediatori veniti din toate zonele tarii.
Reuniunea a fost sustinuta si de Consiliul de Mediere prin participarea la lucrarile congresului a doamnei presedinte Anca Elisabeta Ciuca si a unor membri din randul CM.
Personalitatile prezente, prin prelegerile lor, au evidentiat faptul ca medierea nu este apanajul profesiilor juridice, aceasta avand un rol social complex si fiind parte integranta a unei societati civilizate. Initiativa organizarii evenimentului a fost salutata de catre MEDIARCOM, Asociatia Europeana de Mediere, care a transmis un mesaj de sustinere participantilor la congres.
Cu prilejul congresului, autorii Claudiu Ignat, Zeno Sustac si Cristi Danilet au venit in intampinarea publicului cu un “Ghid de mediere”, insumand cunostinte teoretice si practice de un real folos in consolidarea profesiei de mediator, aflata inca la inceput in Romania.
Din interventiile participantilor s-a desprins ideea ca in mai putin de un an de la infiintare, UNMR a reusit sa isi faca simtita prezenta si sa aduca modificari importante legii medierii, facand aceasta profesie functionala. Reprezentantii UNMR au subliniat importanta spiritului asociativ in promovarea conceptului de mediere in Romania prin crearea si sustinerea unei imagini favorabile a mediatorului profesionist.
Evenimentul a reusit sa prezente medierea ca fiind principala modalitate de realizare a consensului in situatiile conflictuale, cu atat mai mult cu cat in actualul context politico-economic european, conflictele, indiferent de natura lor, produc pierderi semnificative atat in domeniul economic, cat si in domeniul socio-politic.
Congresul organizat de catre Uniunea Nationala a Mediatorilor din Romania, un real succes pentru promovarea medierii in Romania, propune societatii romanesti, abordarea unui nou stil de viata: un stil de viata in care medierea sa fie temelia unei societati normale.
Congres UNMR, 28 noiembrie 2009
Uniunea Nationala a Mediatorilor din Romania are deosebita placere de a va invita sa participati la Congresul Anual „Medierea – Un stil de Viata”, care va avea loc in data de 28 Noiembrie 2009, la Parlamentul Romaniei, Sala “Nicolae Iorga”, intrarea S2, incepand cu orele 10:00. La congres vor participa invitati din partea Consiliului de Mediere. La eveniment vor participa personalitatii ale vietii publice si profesionale, reprezentanti ai institutiilor statului, magistrati, reprezentanti ai profesiilor juridice și ai lumii academice precum și mediatori din tara si strainatate.
>>> Citeste invitatia intreaga
Pentru inregistrare trebuie completat formularul de inscriere corespunzator.
>>>Formular de inscriere pentru persoane fizice.
>>>Formular de inscriere pentru persoane juridice.
Dupa completarea campurilor din formular acesta se poate salva si imprima prin apasarea butonului care se regaseste sub semnatura.
Confirmarea prezentei la Congresul UNMR in calitate de participant se poate face pana la data de 25 Noiembrie 2009 prin transmiterea formularului de inscriere pe e-mail, la adresa mihai.ghervase@human-toolkit.ro, sau prin fax, la numarul 0757.710.017, persoana de contact Mihai GHERVASE, Director UNMR.
Medierea salvează Instanţele din Rom�nia
Legea Medierii a devenit, �n sf�rşit, funcţională, prin votul dat astăzi, �n plen, de Camera Deputaţilor. Prin adoptarea modificărilor la Legea 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, se trece la un nivel superior al acestei profesii, iar medierea poate fi considerată o soluţie la �ndem�na cetăţeanului pentru rezolvarea litigiilor, pe l�ngă clasica modalitate de apelare la Instanţă. >>> Citeste detalii
Seminarul �Medierea, factor de echilibru social�
UNMR Iasi are deosebita placerere de a va invita sa participati la Seminarul �Medierea, factor de echilibru social� care va avea loc la Iasi in data de 31 octombrie 2009 Salon �Mezanin� Hotel Unirea din Iasi, Str. Piata Unirii nr. 5, incepand cu ora 15:00.
>>> Citeste detalii
Cursuri de formare de Mediatori profesionisti
HUMAN TOOLKIT organizeaza in parteneriat cu Centrului Avocatilor Mediatori & UNMR, incepand cu data de 02 Noimebrie 2009, un curs de formare a mediatorilor profesionisti. Cursul este organizat in conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006 si se va desfasura in Bucuresti, sector 1, Bulevardul Dacia 29.
>>> Citeste detalii
Comunicat UNMR 4 octombrie
Aducem la cunostinta membrilor UNMR, ca in data de 30 septembrie 2009, orele 13,00- 17,00, a avut loc la Sediul UNMR, din initiativa Presedintelui Consiliului de Mediere, doamna Anca Ciuca, o intalnire intre cateva asociatii profesionale ale mediatorilor, printre care si UNMR.
>>>Citeste tot comunicatul
In data de 23 seprembrie 2009, in Bucuresti, la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului, incepand cu ora 15 va avea loc conferinta "Medierea , raspunsul Mass-Media la conflict". Vedeti invitatia AICI